Termenul de patrimoniu ar putea fi ușor înlocuit cu cel de moștenire. Și, așa cum nu dobândim doar bunuri materiale, ci și trăsături și obiceiuri ale strămoșilor noștri, în ce privește perspectiva culturală, păstrăm din trecut împreună cu clădirile, siturile și obiectele, tradiții, acestea din urmă ca parte a patrimoniului imaterial. Lor li s-ar adăuga și anumite zone naturale, care prin specificul lor, se disting în mod vizibil față de altele. De pildă copacii milenari din America de Nord, Delta Dunării sau a Nilului, anumite rezervații, etc. Ce face însă relevante anumite articole pentru a deveni patrimoniu, din moment ce nu tot ce ne rămîne din trecut prezintă aceeași importanță? Prima dată suntem tentați să spunem că vechimea, ce dă o consistență fizică legăturilor cu trecutul, pe care îl realizăm conceptual ca pe ceva ce nu (mai) există, dar încă este, în mod paradoxal, prezent. Cu alte cuvinte, „vechimea” poartă cu ea semnele trecerii timpului, sub forma degradărilor de tot fel