Treceți la conținutul principal

Postări

Patrimoniul

Termenul de patrimoniu ar putea fi ușor înlocuit cu cel de moștenire. Și, așa cum nu dobândim doar bunuri materiale, ci și trăsături și obiceiuri ale strămoșilor noștri, în ce privește perspectiva culturală, păstrăm din trecut împreună cu clădirile, siturile și obiectele, tradiții, acestea din urmă ca parte a patrimoniului imaterial. Lor li s-ar adăuga și anumite zone naturale, care prin specificul lor, se disting în mod vizibil față de altele. De pildă copacii milenari din America de Nord, Delta Dunării sau a Nilului, anumite rezervații, etc.  Ce face însă relevante anumite articole pentru a deveni patrimoniu, din moment ce nu tot ce ne rămîne din trecut prezintă aceeași importanță? Prima dată suntem tentați să spunem că vechimea, ce dă o consistență fizică legăturilor cu trecutul, pe care îl realizăm conceptual ca pe ceva ce nu (mai) există, dar încă este, în mod paradoxal, prezent. Cu alte cuvinte, „vechimea” poartă cu ea semnele trecerii timpului, sub forma degradărilor de tot fel
Postări recente

Muzeele pe timpul izolării

În 2019 muzeul Luvru din Paris a deschis cea mai ambițioasă expoziție consacrată lui Leonardo da Vinci.  Evenimentul a marcat 500 de ani de la moartea artistului italian și a bătut toate recordurile în ce privește numărul de vizitatori atins. Cu puțin timp înainte ca toată lumea să ia măsuri generale de protecție împotriva pandemiei COVID-19, muzeul a închis expoziția oferind publicului o vizită nocturnă gratuită pe perioada ultimelor trei zile. Măsurile de protecție și data de închidere a expoziției Leonardo da Vinci 2019 sunt o pură coincidență, dar capătă o valoare simbolică atunci când le punem în legătură, cu atât mai mult cu cât organizatorii au pregătit mai multe instrumente numerice (virtuale) pentru o vizită adaptată actualității. Pe o perioadă de două luni aceste instrumente complementare s-au extins printr-o serie de activități la distanță, datorită cărora publicul a rămas într-un contact, fie și indirect, cu muzeul și obiceiurile legate de acesta. Mai mult decât oricâ

Relația muzeelor cu timpul

Termenul de muzeu se remarcă printr-o dublă rezonanță; pe de o parte le percepem ca spații închise și statice, și într-o direcție opusă, drept vehicule prin intermediul cărora călătorim în timp.  Antoine Watteau, Firma lui Gersaint, 1720, ulei pe pânză, 163 x 306 cm Se pare că primul muzeu construit vreodată datează din 280 î. H. și se afla la Alexandria. Era vorba de un templu închinat muzelor, divinități ale artelor. În mod curios, de pe listă lipsea ce care ar fi putut inspira artele plastice. Celelate se numeau Caliope, Clio, Erato, Euterpe, Melpomene, Polimnia, Terpsihora, Thalia și Urania, adică poezia epică, istoria, elegia și poezia erotică, muzica, tragedia, retorica, dansul, comedia și astronomia. Primul muzeu deținea o colecție de obiecte de artă, mai mult cu caracter de decor, principalele activități fiind intelectuale și relaționale, așa cum le-am numi acum. Abia în Renaștere, în a doua jumătate a sec. al XV-lea muzeul în sensul lui modern își va face apariția. C