În 2019 muzeul Luvru din Paris a deschis cea mai ambițioasă expoziție consacrată lui Leonardo da Vinci. Evenimentul a marcat 500 de ani de la moartea artistului italian și a bătut toate recordurile în ce privește numărul de vizitatori atins. Cu puțin timp înainte ca toată lumea să ia măsuri generale de protecție împotriva pandemiei COVID-19, muzeul a închis expoziția oferind publicului o vizită nocturnă gratuită pe perioada ultimelor trei zile. Măsurile de protecție și data de închidere a expoziției Leonardo da Vinci 2019 sunt o pură coincidență, dar capătă o valoare simbolică atunci când le punem în legătură, cu atât mai mult cu cât organizatorii au pregătit mai multe instrumente numerice (virtuale) pentru o vizită adaptată actualității.
Pe o perioadă de două luni aceste instrumente complementare s-au extins printr-o serie de activități la distanță, datorită cărora publicul a rămas într-un contact, fie și indirect, cu muzeul și obiceiurile legate de acesta.
Mai mult decât oricând latura economică a muzeelor și a altor instituții de cultură ne-a demonstrat interdependența ideilor cu bunurile. Determinarea lor este reciprocă și doar într-un cadru abstract ar putea fi separate întrucâtva tranșant.
Angajații muzeului Luvru au ținut contactul cu publicul său prin rețelele de socializare cu ajutorul cărora am avut acces la o parte din „intimitatea” muzeului, la locurile și mișcarea pe care doar le intuim. Dinamica crizei actuale a inversat multe sensuri, dar la nivel foarte general, exteriorul și interiorul și-au schimbat între ele locul. Spațiul privat a devenit la îndemână în urma difuzărilor de acasă, în timp ce cel public nu a mai putut fi consumat decât parțial și restricționat destul de drastic. Într-un fel, virtualitatea a căpătat un soi de corporalitate, deoarece limbajul și obișnuințele s-au transferat în foarte mare parte în mediul on-line.
În funcție de sistemul din care fac parte sau de zona geografică în care se află, muzeele au hotărât să concedieze o parte importantă din personal, așa cum s-a întâmplat la muzeul Guggenheim din New York, unde 92 de angajați au fost disponibilizați temporar. Privind de acasă, necesitatea vizitelor la muzeu a apărut ca un lips important; locuința a dobândit ea însăși un caracter muzeal și multidisciplinar, iar circuitul unor produse de ordin intelectual s-a redus radical. Persoane particulare au realizat colecții din obiectele pe care le-au avut la dispoziție, au reconstituit lucrări de artă celebre din accesorii casnice, și-au imaginat micro proiecte curatoriale efemere, ș.a.m.d. Beneficiile acestor activități depășesc fundalul psihologic recreativ prin sublinierea convențiilor economice de care depind toate instituțiile și majoritatea activităților de condiție spirituală. Cu toate acestea e discutabil dacă se poate vorbi de o „criză a vizitatorului”. Claustrarea colectivă nu pare deloc un argument normal pentru cei cărora le-au lipsit muzeele.
În chestionarele unor muzee cu trafic mare de vizitatori există, printre altele și întrebarea despre motivele vizitei, printre care ar fi curiozitatea, divertismentul, educația și -acolo unde accesul e gratuit- folosirea grupurilor sanitare. Foarte frecvent elevii merg la muzeu mai ales în zilele urâte, ca un compromis între reducerea mobilității și a confortului și dorința de a petrece plăcut timpul liber. Chiar dacă pare o idee bună, mulți copii rămân cu impresia că între vremea proastă și muzeu ar exista o oarecare legătură. Chestiunea acestor conexiuni rămâne un subiect deschis. Poate că oamenii vor privi de aici înainte muzeul mai mult ca pe un refugiu și vor căuta multe alte alternative la explorările obișnuite.
În orice fel ne-am imagina viitoarele pelerinaje la muzeu, contactul direct cu lucrările expuse nu poate fi în niciun fel înlocuit cu o experiență virtuală. Expozițiile blockbuster, precum și cea de la Luvru dedicată lui Leonardo da Vinci folosesc mijloacele complementare precum simulările tridimensionale, proiecțiile uriașe sau hologramele pentru a seduce un număr cât mai consistent de participanți, fără de care aceste expoziții, devoratoare de bugete și eforturi nu ar fi posibile. De altfel, vizionarea pe viu a unei opere depinde foarte mult de anumite efecte exterioare, de la cele mai umile la cele mai sofisticate. Cunoașterea operelor de artă, la fel ca în cazul persoanelor sau fenomenelor, nu se produce dintr-o dată, ci este supusă unor reveniri repetate și unei aprofundări care necesită atât timp cât și reluarea experiențelor în condiții variabile. Efectele care însoțesc o experientă artistică din punctul de vedere al consumatorului înseamnă în primul rând regia expoziției (felul în care sunt prezentate exponatele), conceptul curatorial (ideea care leagă lucrările între ele, adesea provenite din surse foarte diferite), fundalul cultural (percepția asociată fiecărei culturi) și istoric (în funcție de epocă, o lucare sau alta este apreciată diferit), etc.
Împreună cu muzeele și galeriile toate celelalte forme de cultură s-au schimbat în mijloace de supraviețuire, indiferent de natura lor, într-un divertisment nou cu un inevitabil caracter social. Lucrări cu un caracter social manifest, militante sau activiste au făcut corp comun cu produsele culturale de agrement.
TEMĂ (apăsați pentru afișare)
1/3
2/3
3/3
Pe o perioadă de două luni aceste instrumente complementare s-au extins printr-o serie de activități la distanță, datorită cărora publicul a rămas într-un contact, fie și indirect, cu muzeul și obiceiurile legate de acesta.
Mai mult decât oricând latura economică a muzeelor și a altor instituții de cultură ne-a demonstrat interdependența ideilor cu bunurile. Determinarea lor este reciprocă și doar într-un cadru abstract ar putea fi separate întrucâtva tranșant.
Maëlys, responsabilă la Luvru cu rețelele de socializare în Femeie la oglindă de Tițian (1485/90-1575) via Facebook
Angajații muzeului Luvru au ținut contactul cu publicul său prin rețelele de socializare cu ajutorul cărora am avut acces la o parte din „intimitatea” muzeului, la locurile și mișcarea pe care doar le intuim. Dinamica crizei actuale a inversat multe sensuri, dar la nivel foarte general, exteriorul și interiorul și-au schimbat între ele locul. Spațiul privat a devenit la îndemână în urma difuzărilor de acasă, în timp ce cel public nu a mai putut fi consumat decât parțial și restricționat destul de drastic. Într-un fel, virtualitatea a căpătat un soi de corporalitate, deoarece limbajul și obișnuințele s-au transferat în foarte mare parte în mediul on-line.
În funcție de sistemul din care fac parte sau de zona geografică în care se află, muzeele au hotărât să concedieze o parte importantă din personal, așa cum s-a întâmplat la muzeul Guggenheim din New York, unde 92 de angajați au fost disponibilizați temporar. Privind de acasă, necesitatea vizitelor la muzeu a apărut ca un lips important; locuința a dobândit ea însăși un caracter muzeal și multidisciplinar, iar circuitul unor produse de ordin intelectual s-a redus radical. Persoane particulare au realizat colecții din obiectele pe care le-au avut la dispoziție, au reconstituit lucrări de artă celebre din accesorii casnice, și-au imaginat micro proiecte curatoriale efemere, ș.a.m.d. Beneficiile acestor activități depășesc fundalul psihologic recreativ prin sublinierea convențiilor economice de care depind toate instituțiile și majoritatea activităților de condiție spirituală. Cu toate acestea e discutabil dacă se poate vorbi de o „criză a vizitatorului”. Claustrarea colectivă nu pare deloc un argument normal pentru cei cărora le-au lipsit muzeele.
În chestionarele unor muzee cu trafic mare de vizitatori există, printre altele și întrebarea despre motivele vizitei, printre care ar fi curiozitatea, divertismentul, educația și -acolo unde accesul e gratuit- folosirea grupurilor sanitare. Foarte frecvent elevii merg la muzeu mai ales în zilele urâte, ca un compromis între reducerea mobilității și a confortului și dorința de a petrece plăcut timpul liber. Chiar dacă pare o idee bună, mulți copii rămân cu impresia că între vremea proastă și muzeu ar exista o oarecare legătură. Chestiunea acestor conexiuni rămâne un subiect deschis. Poate că oamenii vor privi de aici înainte muzeul mai mult ca pe un refugiu și vor căuta multe alte alternative la explorările obișnuite.
Gerbilii Pandoro și Tiramisù în The Gerbil Museum, 2020, proiectul londonezilor Filippo și Marianna
În orice fel ne-am imagina viitoarele pelerinaje la muzeu, contactul direct cu lucrările expuse nu poate fi în niciun fel înlocuit cu o experiență virtuală. Expozițiile blockbuster, precum și cea de la Luvru dedicată lui Leonardo da Vinci folosesc mijloacele complementare precum simulările tridimensionale, proiecțiile uriașe sau hologramele pentru a seduce un număr cât mai consistent de participanți, fără de care aceste expoziții, devoratoare de bugete și eforturi nu ar fi posibile. De altfel, vizionarea pe viu a unei opere depinde foarte mult de anumite efecte exterioare, de la cele mai umile la cele mai sofisticate. Cunoașterea operelor de artă, la fel ca în cazul persoanelor sau fenomenelor, nu se produce dintr-o dată, ci este supusă unor reveniri repetate și unei aprofundări care necesită atât timp cât și reluarea experiențelor în condiții variabile. Efectele care însoțesc o experientă artistică din punctul de vedere al consumatorului înseamnă în primul rând regia expoziției (felul în care sunt prezentate exponatele), conceptul curatorial (ideea care leagă lucrările între ele, adesea provenite din surse foarte diferite), fundalul cultural (percepția asociată fiecărei culturi) și istoric (în funcție de epocă, o lucare sau alta este apreciată diferit), etc.
Familia Barassou în timpul unei vizite home-made la muzeu
Împreună cu muzeele și galeriile toate celelalte forme de cultură s-au schimbat în mijloace de supraviețuire, indiferent de natura lor, într-un divertisment nou cu un inevitabil caracter social. Lucrări cu un caracter social manifest, militante sau activiste au făcut corp comun cu produsele culturale de agrement.
TEMĂ (apăsați pentru afișare)
1/3
2/3
3/3
- Muzeul Luvru pe Facebook
- Expoziția Leonardo da Vinci la Luvru 2019-2020 (FR/EN)
- Cursurile gratuite de artă de la Centrul G. Pompidou (FR/EN)
- Cursurile pentru copii de la CGPompidou (FR/EN)
- Muzeul în miniatură pentru gerbili
- Familia Barassou în timpul izolării (FB)
Comentarii
Trimiteți un comentariu