Termenul de muzeu se remarcă printr-o dublă rezonanță; pe de o parte le percepem ca spații închise și statice, și într-o direcție opusă, drept vehicule prin intermediul cărora călătorim în timp.
Se pare că primul muzeu construit vreodată datează din 280 î. H. și se afla la Alexandria. Era vorba de un templu închinat muzelor, divinități ale artelor. În mod curios, de pe listă lipsea ce care ar fi putut inspira artele plastice. Celelate se numeau Caliope, Clio, Erato, Euterpe, Melpomene, Polimnia, Terpsihora, Thalia și Urania, adică poezia epică, istoria, elegia și poezia erotică, muzica, tragedia, retorica, dansul, comedia și astronomia. Primul muzeu deținea o colecție de obiecte de artă, mai mult cu caracter de decor, principalele activități fiind intelectuale și relaționale, așa cum le-am numi acum. Abia în Renaștere, în a doua jumătate a sec. al XV-lea muzeul în sensul lui modern își va face apariția. Chiar dacă muzeele romane renascentiste puteau fi vizitate, abia în secolul al XVII-lea se va putea vorbi de muzeul public, la Besançon în Franța. Revoluția franceză (1789) va face posibilă transformarea colecțiilor particulare în muzee, așa cum a fost și cazul palatului Luvru în 1793. De atunci muzeele nu au încetat să se înmulțească, fie că erau dedicate artelor, științelor sau istoriei.
În cele mai multe cazuri, muzeele etalau obiecte eterogene, care făceau obiectul curiozității. În prezent colecțiile și-au schimbat structura și sunt în general mult mai organizate. Uneori după perioada din care fac parte piesele, alteori -dacă e vorba de artă- după școală și câteodată, nu suficient de des, după temă sau subiect. Vizitatorul din secolul al XIX-lea și eventual cel din prima jumătate a secolului trecut, se plimba prin muzeu probabil năucit de multitudinea de obiecte îngrămădite mai mult sau mai puțin întâmplător. E ca și cum am călători în aceeași zi la Bombay, în Canada și în Africa subsahariană.
Sub influența globalizării, a turismului și nu în ultimul rând a capitalismului, programul muzeelor inevitabil s-a schimbat. Aproape fără excepție acestea oferă activități educative pentru toate categoriile de public, iar ritmul expozițiilor temporare a crescut semnificativ. Nu de puține ori publicul este cel cu ajutorul căruia se construiesc expozițiile, prin interacțiunea cu instalațiile interactive și lucrările de artă participativă. Care este totuși scopul muzeelor, la cele sunt ele bune? În videoclipul de mai jos (EN) aceste întrebări primesc câteva răspunsuri demne de atenție.
Pe lângă răspunsuri, videoclipul pe care tocmai l-ați urmărit, ridică o serie de probleme într-adevăr importante.Una dintre ele se referă la curatoriat, cu alte cuvinte la felul în care cei ce se ocupă de muzee reușesc sau nu să livreze vizitatorilor acele aspecte de care ar avea nevoie, dar la care nu are acces nemijlocit.
Care este însă relația muzeelor cu timpul?
Colecțiile sunt aproape întotdeauna structurate cronologic. În plus, ceea ce pare în mod manifest evident, conservă trecutul atât prin piesele exemplare, cât și prin obiecte mai modeste. Cu toate acestea, nici trecutul și nici prezentul nu sunt noțiuni absolute sau fixe. Caracterul lor este relativ, felxibil, într-o schimbare continuă. În timpul vizitelor ne întoarcem în timp, ne aflăm în prezent și ne poiectăm în viitor.
Raportul cu timpul într-un muzeu se poate extinde și la spațiu, fără să avem garanția unei experiențe în totalitate coerente. Din muzeu ieșim bulversați, sau măcar altfel, de acolo unde ambientul face discuția unor reconstituiri, a unor simulări, în pofida contactului direct cu exponatele. Distanțele mari devin mici, spațiile sunt deformate, iar proporțiile se schimbă apreciabil. Ne imaginăm un secol ca pe o perioadă unitară și omogenă, chiar dacă în viețile noastre resimțim schimbările temporale ca fiind mai importante; răsfoim trecutul ca pe o carte și astfel riscăm să avem prejudecăți greu de înlăturat.
Asemenea poveștilor, care dizolvă distanțele și timpul simultan cu o reînviere a trecutului sub forma unui prezent magic, muzeele creează scurtături și căi laterale către obiecte, idei și sentimente.
Câteva canale YouTube ale celor mai cunoscute muzee de artă:
Antoine Watteau, Firma lui Gersaint, 1720, ulei pe pânză, 163 x 306 cm
Se pare că primul muzeu construit vreodată datează din 280 î. H. și se afla la Alexandria. Era vorba de un templu închinat muzelor, divinități ale artelor. În mod curios, de pe listă lipsea ce care ar fi putut inspira artele plastice. Celelate se numeau Caliope, Clio, Erato, Euterpe, Melpomene, Polimnia, Terpsihora, Thalia și Urania, adică poezia epică, istoria, elegia și poezia erotică, muzica, tragedia, retorica, dansul, comedia și astronomia. Primul muzeu deținea o colecție de obiecte de artă, mai mult cu caracter de decor, principalele activități fiind intelectuale și relaționale, așa cum le-am numi acum. Abia în Renaștere, în a doua jumătate a sec. al XV-lea muzeul în sensul lui modern își va face apariția. Chiar dacă muzeele romane renascentiste puteau fi vizitate, abia în secolul al XVII-lea se va putea vorbi de muzeul public, la Besançon în Franța. Revoluția franceză (1789) va face posibilă transformarea colecțiilor particulare în muzee, așa cum a fost și cazul palatului Luvru în 1793. De atunci muzeele nu au încetat să se înmulțească, fie că erau dedicate artelor, științelor sau istoriei.
În cele mai multe cazuri, muzeele etalau obiecte eterogene, care făceau obiectul curiozității. În prezent colecțiile și-au schimbat structura și sunt în general mult mai organizate. Uneori după perioada din care fac parte piesele, alteori -dacă e vorba de artă- după școală și câteodată, nu suficient de des, după temă sau subiect. Vizitatorul din secolul al XIX-lea și eventual cel din prima jumătate a secolului trecut, se plimba prin muzeu probabil năucit de multitudinea de obiecte îngrămădite mai mult sau mai puțin întâmplător. E ca și cum am călători în aceeași zi la Bombay, în Canada și în Africa subsahariană.
Sub influența globalizării, a turismului și nu în ultimul rând a capitalismului, programul muzeelor inevitabil s-a schimbat. Aproape fără excepție acestea oferă activități educative pentru toate categoriile de public, iar ritmul expozițiilor temporare a crescut semnificativ. Nu de puține ori publicul este cel cu ajutorul căruia se construiesc expozițiile, prin interacțiunea cu instalațiile interactive și lucrările de artă participativă. Care este totuși scopul muzeelor, la cele sunt ele bune? În videoclipul de mai jos (EN) aceste întrebări primesc câteva răspunsuri demne de atenție.
Pe lângă răspunsuri, videoclipul pe care tocmai l-ați urmărit, ridică o serie de probleme într-adevăr importante.Una dintre ele se referă la curatoriat, cu alte cuvinte la felul în care cei ce se ocupă de muzee reușesc sau nu să livreze vizitatorilor acele aspecte de care ar avea nevoie, dar la care nu are acces nemijlocit.
Care este însă relația muzeelor cu timpul?
Colecțiile sunt aproape întotdeauna structurate cronologic. În plus, ceea ce pare în mod manifest evident, conservă trecutul atât prin piesele exemplare, cât și prin obiecte mai modeste. Cu toate acestea, nici trecutul și nici prezentul nu sunt noțiuni absolute sau fixe. Caracterul lor este relativ, felxibil, într-o schimbare continuă. În timpul vizitelor ne întoarcem în timp, ne aflăm în prezent și ne poiectăm în viitor.
Raportul cu timpul într-un muzeu se poate extinde și la spațiu, fără să avem garanția unei experiențe în totalitate coerente. Din muzeu ieșim bulversați, sau măcar altfel, de acolo unde ambientul face discuția unor reconstituiri, a unor simulări, în pofida contactului direct cu exponatele. Distanțele mari devin mici, spațiile sunt deformate, iar proporțiile se schimbă apreciabil. Ne imaginăm un secol ca pe o perioadă unitară și omogenă, chiar dacă în viețile noastre resimțim schimbările temporale ca fiind mai importante; răsfoim trecutul ca pe o carte și astfel riscăm să avem prejudecăți greu de înlăturat.
Asemenea poveștilor, care dizolvă distanțele și timpul simultan cu o reînviere a trecutului sub forma unui prezent magic, muzeele creează scurtături și căi laterale către obiecte, idei și sentimente.
Câteva canale YouTube ale celor mai cunoscute muzee de artă:
- The Metropolitan Museum of New York
- The Museum of Modern Art of New York
- Centre Georges Pompidou (FR/ EN/ ES)
- Musée du Louvre (FR)
- Rijksmuseum (EN)
- Hermitage Museum (RU/ EN)
- The British Museum (EN)
Comentarii
Trimiteți un comentariu